Bunicii mei materni

M-am nascut si crescut in casa bunicilor mei,parintii mamei, Damian Gheorghe si Damian Persida.Pe bunicul Gheorghe nu l-am cunoscut doar stiu ca era cu bunica mea la a doua casatorie,prima lui sotie murind de tanara  si  a ramas cu un  copil,Teodor,mic si s-a recasatorit avand-o apoi pe mama mea.

Bunica,Persida,careia-i ziceam mama, fiindca mama era mamica,  era de loc din Pesac, un sat langa Periam,pe ruta Timisoara Nerau.Deci neamurile noastre din partea bunicii erau si sunt din Pesac.

Bunica mea era o femeie si jumatate,zdravana la trup si harnica,dar cam apriga.Ea o iubea pe prima nascuta,Elena,dintre nepoate atat de tare ca nu o lasa sa lucreze nimic,zicea tot timpul  : las’ca fac eu in locul lu’Lenuta.Si Lenuta nu a facut niciodata nimic in casa si gospodaria noastra,era rasfatata bunicii si ea profita din plin de acest favoritism.Noi,celelalte doua surori ,mai mici,pizmuiam situatia asta si imi amintesc cum o data m-am scalambat,adica strambat in spatele bunicii,adica m-am maimutarit,cum fac copiii cateodata si bunica s-a intors si mi-a dat un dos de  palma cum i-a dat basescu lui Chitic,peste mutra.Mama,adica mamica era prin preajma,eu oi fi plans,nu mai stiu,insa stiu cum s-a dus mamica la mama si i-a spus ca este prima si ultima data cand mai da in copiii ei.Deduc de aici ca bunica nu avea simtul umorului si ca mamica era ca leoaica pentru puii ei,era capabila sa ucida pentru noi,ucida la figurat,fireste.

Era singura palma pe care eu,ca si copil am luat-o de la ai mei,nimeni nu a dat in mine nici in joaca,asta ca sa nu pun la socoteala cum ma bateam cu sora Luci. Odata  i-am intors o bluza cu nasturi prin fata,centrifugand-o si am lovit-o in ochi de i s-a inrosit.”Las’ ca te spun io lu’mamica cand vine acasa „,ea fiind la camp si eu m-am speriat caci Luci plangea si nu mai stiam ce sa-i fac sa nu o doara si sa nu ma spuna.Nu mai stiu daca m-a spus,nu retin repercursiunile,poate vreo morala,insa regret si acum ca am facut asa o prostie.

Mai stiu despre bunica cum a murit cand eu aveam 13 ani si cum nu ma mai duceam la repetitii la dansuri caci eram in doliu,insa eu vroiam sa ma duc.

Vreau sa spun ca faptul de a o  proteja pe nepoata preferata,cea mai mare dintre noi, de catre bunica, a facut din sora mea cea mare un om comod,egoist si pretentios,foarte pretentios.Fiindca,eram inca mica si ei ii veneau petitori insa nici unul  nu era bun,fiecare avea defecte si a ramas singura toata viata .  Ea nu s-a putut atasa si dedica altcuiva,doar daca acel cineva ar fi facut totul  pentru ea si ea nimic in schimb si ma refer la treaba din familie.Deci,nu e bine,copiii trebuiesc invatati sa se daruiasca altora,intai celor din familia lor,apoi sa fie darnici cu cei apropiati,altfel sunt ei insisi nefericiti.

Teodor,fratele mai mare al mamei a invatat de notar si a murit de tanar din cauza inexistentei antibioticelor,el imbolnavindu-se de plamani,parca.Noi aveam un tablou cu portretul lui in casa de la Comlos si cand acolo totul s-a terminat eu  l-am luat pe unchiul Teodor aici la mine acasa,la fel si portretul mamei care este in aceasta camera unde stau frecvent.Ma uit la ea din cand in cand si mi se pare ca de fiecare data ea ,din tablou,imi exprima alta fata,alt zambet,ori o intristare.Recunosc ca in ultimul timp nu m-am prea uitat la mama mea din tablou.

Bunicii mei materni au fost inmormantati intr-o gromita (asa se numeste acolo in Banat) alaturata celei in care acum sunt toti,toata familia si pe care am postat-o cand am scris despre mama Anica si tata Sandu.

Nepotii nostri vor sti cate ceva despre   stra-strabunicii lor cand vor fi mari .

Dumnezeu sa-i odihneasca  pe bunicii Gheorghe si Persida !

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Amintirile mele și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Bunicii mei materni

  1. g1b2i3 zice:

    Intotdeauna este un nepot preferat.
    Am avut si noi doi bunici (parintii tatei, cei ai mamei murisera inainte de-a ma naste eu) si imi amintesc ce mult am suferit fiindca bunicul ma ignora, eleferand-o pe nepoata mai mica.
    mama ta a fost o femeie de isprava cum trebuie sa fie o mama care-si apara puii.
    Si eu am invatat ca tot ce am trebuie sa impart, am fost cea mai mare si nu putea sa tin doar pentru mine ce aveam.
    Odihneasca-se in pace bunicii nostri!

  2. Pingback: Man Ray (27 august 1890 – 18 noiembrie 1976), artist american « my heart to your heart

  3. Elisa zice:

    Gabi,
    fara preferinte este cel mai bine pentru toti 🙂
    Sa se odihneasca in pace !

  4. Pingback: Sir Edward Coley Burne-Jones (28 august 1833 – 17 iunie 1898), « my heart to your heart

  5. gina zice:

    Bine te-am regasit draga mea Elisa! Mi-a fost foarte dor de tine. Am fost plecata si de ceva timp (de cand m-am intort) f.f. ocupata , ajung seara tarziu acasa si nu mai apuc sa ma asez in fata calculatorului. Astazi e prima duminica cand stau acasa (de obicei ma duc la Roman) si am reusit sa „prind loc la calculator” 🙂 Sper sa te vizitez mai des, cat a mai ramas pana pleci la copii tai:) Te pup si-ti doresc o duminica placuta.

  6. Elisa zice:

    Gina,
    ce mi-ar placea si mie sa am meseria ta,asa fiindca mereu pleci si apoi ti-e dor sa te reintorci acasa 😛
    Bine te-ai intors si sper ca m-ai gasit bine,treburile de gospodarie le-am cam terminat,urmeaza valiza 😀
    Te pup si zile frumoase de inceput de toamna iti doresc 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s