Bunicii mei paterni şi străbunicii fiului meu

Bunicii paterni, Pesecan Epta si Pesecan Tina( nascuta  Olarescu  ),s-au nascut in Sarbia,in Banatul Sarbesc si au venit in comuna mea natala locuind la Nr 1.

Ei au fost oameni instariti avand pamanturi care pe atunci insemna avere.Pamantul  era  cea mai mare bogatie a unei gospodarii.Oamenii care aveau pamant aveau si de muncit dar aveau si o siguranta si o prestanta in ierarhia sateasca. Aveau oameni la  munca campului pe care-i plateau cu ziua si carora le dadea de mancare,dar munceau cot la cot cu ei.

Aveau si bani,erau milioanele de  lei si bunicii mei aveau sacii intregi de bani pe care,asa imi spunea mama mea,surorile mele i-au ars o zi intreaga in cuptorul de paine.Probabil ca daca ti-i gasea erai   pedepsit de comunistii care facusera reforma monetara,adica guvernul Groza,in 1947 august.

La 11 august 1947  se anunta ca oamenii au 3 zile la dispozitie ca sa-si schimbe banii.Se trecea de la 20.000 de lei la  1 LEU  si  se   schimba diferit,de   exemplu un agricultor putea schimba 5 milioane de lei vechi pe care primea 250 de lei noi.

Bunicii mei paterni aveau 2 copii,pe tatal meu Vichente,despre care am scris si pe fratele lui mai mic Ghita care a avut gemeni si de care s-au ingrijit bunicii mei paterni atat de bine incat atunci cand cealalta bunica a gemenilor, emigrand in America,i-a chemat pe   toata familia acolo,definitiv,fiindca era fiica ei si putea asta.Ei,bine,atunci bunicii mei paterni nu le-au permis fiului si nurorii sa plece din tara.

Asta era in vremuri comuniste cand lumea incerca sa supravietuiasca si sa-si gaseasca o cale de a trai altfel decat ne    propunea sistemul   comunist.

Deci,fiindca nu au plecat ,ca si copii de scoala primara,caci atati ani aveau pe atunci,ei nu au plecat din sat niciodata,s-au facut tractoristi si au dus o viata de mizerie,ca adulti.Unul din ei este demult mort.Niciunul din ei nu a avut copii.

Soarta.Asta este ceea ce inseamna soarta sau destin.

Poate ca si din acest   motiv,undeva in subconstientul  meu nu m-as fi opus niciodata la   plecarea copilului meu din tara .

Bunicii mei paterni au fost catalogati „chiaburi” si  deportati pe   Baragan ,in primavara lui 1951,primind „repartitie” intr-un camp,intre 4 tarusi pe o suprafata de 50 de metri,poate.Acolo si-au incropit un bordei in groapa facuta pe acea parcela.Am mai   scris despre deportati in Baragan pe   primul meu blog. Au stat acolo pana in 1955,si-au facut casa acolo au  facut o asezare omeneasca imreuna cu ceilalti,cu celelalte familii si satul s-a numit Stancuta.Alte familii din comuna mea natala au  facut asezarea Urleasca.

Eu,ca un copil ce eram, de cativa anisori, simt o rezonanta la aceste doau nume de sate de deportati din Baragan,mi se strange sufletul,parul de  pe   piele mi se   ridica,adica ma imparosez,asa  se   zicea la  noi si multumesc Lui Dumnezeu ca noi,mama si cu noi trei fetele ei ,nu am fost „ridicati”,tocmai murise tata si asa am scapat.

Bunicii mei paterni s-au intors din Baragan si au putut sa-si cumpere o casa mare, tot pe   strada noastra insa la   celalalt capat cam la (1,5 – 2  )Km de   noi.Stiu asta caci mi se   parea ca nu mai ajung la ei cand ne duceam .

Eram la   scoala elementara,prin clasele 5-7 si abia asteptam taierea porcilor ,ziua cand  direct de la scoala mergeam la bunici impreuna cu prietena mea Aneta(premiu I)  care locuia aproape de  bunicii mei. Nu-mi amintesc daca noi ,pe vremea aia,ne revenisem si puteam taia porci,insa imi amintesc ca la un moment dat ai mei parinti puteau taia 3 porci pe  iarna.Pentru ca oricate greutati   li se    puneau in fata ei  le-au depasit.

va urma

Am sa corectez ceva fiindca ulterior mi-am amintit ca bunicii mei ,cand s-au intors  de pe   Baragan au locuit intr-o casa a unei rude, aflata in Lunga (sat format dintr-o strada tare lunga pana la granita cu Sarbia despre care se vorbeste in romanul „Femeia in rosu”,eroina plecata in America de acolo,din Lunga si ajunsa iubita lui  John  Dillinger ).

Noi aveam o bucata de pamant prin apropiere unde mama plantase arpagic,la contract cu statul,caci totul era asa,erai obligat sa pui in pamant ce-ti spuneau ei si tot lor sa le dai toata recolta,ei fiind statul-partid comunist roman.

Cand mergeam la sapat arpagicul,la   pranz mama nu avea in traista mancare si ne duceam la bunici sa mancam fiindca ,desi ei venisera din Baragan ei nu erau supusi cotelor acelora,inca si o duceau un pic mai bine.Erau anii aceia,am povestit undeva,cand mama s-a dus la Comlosul-Mic la prietenul tatalui mort sa-i spuna nevoile.

Acum,cand am scris statul-partid comunist care ne-a luat totul,mai   putin viata,ma gandesc la   statul-partid  pedeleu de azi care iarasi ne ia totul.De cate ori trebuie sa se  repete istoria????

Bunicul Epta era un om inalt si drept,ca statura si bland si blajin si hotarat si categoric si intelegator si intransigent si cald si impunator,dar nu m-a luat niciodata pe genunchii lui sa-mi spuna o poveste.L-am iubit.

Bunica mea Tina era o femeie mica de  statura slabuta,subtirica,nu am vazut-o niciodata decat in haine pana la   pamant ,negre  si cu basma pe cap,doar fata ei frumoasa,caci era o femeie frumoasa i-o vedeam,.Era,cum sa spun,bruneta cu niste ochi negrii foarte patrunzatori,migdalati si totodata calzi,iar buzele ei erau groase si rosii pana la 80 de ani.Era blanda si buna,vorbea calm si rar si nu mult,nu era precipitata niciodata parca avea tot   timpul din lume si cand bunicii mei s-au prapadit,pe rand,eu nu am fost acolo,doar la mormintul  lor ma duc din cand in cand   sa depun o   floare,sa   smulg o buruiana si sa povestesc apoi cu sora mea despre ei.

Cand ne duceam la ea,dupa ce s-au mutat unde ziceam la inceput,pe strada noastra dar foarte departe,ne dadea lapte caci avea vaca si ne mai intreba cum este tata asta nou al nostru,adica tata Sandu,fiindca deh,era in locul fiului ei,normal ca o interesa.Noi ii spuneam ca este bine,ca nu ne bate,ca se poarta frumos cu noi si ea,mamaTina,caci asa ii spuneam,nu mai zicea nimic.Nu ne-a invatat niciodata sa fim impotriva parintilor,erau vremuri grele,intelegea si ea de   ce s-a maritat mama ,cu trei fete de crescut.

Dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe   bunicii mei,tata Epta si mama Tina !


Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Amintirile mele și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Bunicii mei paterni şi străbunicii fiului meu

  1. Theodora zice:

    Dumnezeu sa ii odihneasca!

  2. Pingback: Preferinţe « Caius

  3. Pingback: Un raspuns pentru domnul Volodea Tismaneanu « Hai ca se poate!

  4. g1b2i3 zice:

    povesti despre care am auzit doar din romane si filme.
    nu cred ca trebuie sa se mai intample la fel cu cei care muncesc din greu ca sa traiasca macar decent.
    Odihneasca-se in pace!

  5. Fla zice:

    Buna,Elisa! Scrisa cu multa sensibilitate aceasta postare…Am auzit undeva ca cei dragi, care au plecat in lumea fara dor, mai traiesc atata timp cat cineva isi aminteste de ei!

  6. Fla zice:

    D-zeu sa-i ierte si sa-i odihneasca in pace!

  7. Pingback: Inocentul – XXVI « Ioan Usca

  8. zincabeiu zice:

    Ceea ce am inteles eu din aceasta poveste dramatica a vietii bunicilor tai, este ca te tragi din sarbi.Ceea ce m-a bucurat enorm.Dorinta ta de dreptate si dragostea ta de neam sunt amprentele genetice ale originii tale sarbesti( pe jumatate).Si bunica mea paterna a fost sarboaica, iar eu ma simt legata sufleteste definitiv de aceast popor. Dorinta mea cea mare este sa ajung la Belgrad.Poate la anu’.Asa ca acum, draga Elisa, imi esti si mai draga,ha,ha,ha.
    Tot respectul pentru bunicii tai.

  9. Elisa zice:

    Theodora,sa-i odihneasca Dumnezeu! Multumesc.

    Gabi,
    pai da,tot ce-am trait eu si ai mei in tara asta m-a facut sa spun cu tarie:Doamne,alta-i tara in care ar fi trebuit sa ma nasc,alta in care as fi meritat sa traiesc,fiindca,Doamne,doar o viata ne dai pe pamant 🙂

    Fla,
    poate ca aici la mine ai auzit,eu sigur am spus asta si o spun tuturor ,sa-i pomenim pe cei plecati caci numai asa ei traiesc in noi,in amintirile noastre,in trecutul nostru actualizat.Dumnezeu sa-i odihneasca !

    Zinca,
    si totusi,Zinca draga,nu-s patrioata,doar ca am o puternica nevoie de DREPTATE atat personala cat si ca natie.
    Da,avem ceva sarbesc in sange dar ,uite,nu am ajuns la nivelul acesta de mandrie,nu simt sa ma mandresc cu apartenenta mea la ceva,nu am evoluat intr-atat 😦
    Iaca-ta ca si profesorul Stan vorbeste chiar acum cand scriu eu despre mandrie 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s