Intelectuali de elită i se alătură lui Crin Antonescu

[5281241952411__crin-antonescu-ales.jpg]

Iata un comentariu care mi-a mers la inima:

Blogger Pro DOC spunea…
O suta de intelectuali (neindoielnic, de elita), altii decat elitarii de partid si de stat, sinecuristii propagandisti ai presedintelui Basescu, au semnat o lista care, dincolo de exprimarea sprijinului pentru candidatura lui Crin Antonescu, ne arata ca nu suntem singurii care vrem sa iesim din impostura in care ne-am afundat.

Pe lista sunt disidenti anticomunisti, sunt fosti lideri ai protestului maraton din Piata Universitatii, sunt oameni de top (inclusiv din mediile academice), care nu pot inghiti marea cacealma cu opereta condamnarii comunismului in Parlament, si nici cu reformarea invatamantului si modernizarea statului. Sunt pe lista romani care, ca si noi, nu mai suporta minciunile propagandei probasesciene, care are din ce in ce mai putine legaturi cu realitatea pe care o traim. Este o lista a sperantei, a redesteptarii spiritului civic, care este unul altruist si nicidecum sinecurist, asa cum il intruchipeaza ICR-istii si compania.

Nu stiu cata influenta va avea lista asupra electoratului neinstruit, pe ale carui voturi mizeaza astazi cu precadere Basescu, dar ea spala – in al douasprezecelea ceas! – obrazul intelectualitatii, care chiar are obligatia de a salubriza spatiul public, mai ales intr-o tara cufundata in ceata diversiunilor si a „ideologiei” portocalii.

17.09.2009 11:30:00

Am avut o bucurie astazi citind acest articol la Lilick.

Am preluat si eu de la Cepeca si sper sa mai preia si altii:

– conf.dr. Emilian Alexandrescu, de la Universitatea din Bucureşti,
– conf. dr. Doru Anastasiu, decanul Facultăţii de Medicină Generală, Universitatea “Victor Babeş“, Timişoara,
– prof. dr. Nicolae Anastasiu, membru corespondent al Academiei Române, preşedintele Societăţii Geologice a României (2000-2006),
– Prof. dr. Anton Anton, prorector al Universităţii Tehnice de Construcţii, preşedintele Autorităţii Naţionale de Cercetare Ştiinţifică (2005 – 2008),
– prof. dr. Alexandru Avram, de la Universitatea Le Mans, Franţa,
– Constantin Avramescu, de la Fundaţia pentru Societate Civilă,
– prof. dr. Alexandru Barnea, decanul Facultăţii de Istorie (1996-2004), Universitatea din Bucureşti,
– prof. dr. Rodica Bărănescu, vicepreşedinte al Asociaţiei Inginerilor în Construcţii de Maşini, SUA,
– Ducu Bertzi, cantautor,
– Radu Boroianu, regizor, ambasador în Elveţia (1997-2001),
– dr. Tudor Berza, de la Institutul de Geologie al României, director executiv al Fundaţiei Române pentru Democraţie (1997-2000),
– prof. dr. Lucian Boia, de la Universitatea din Bucureşti,
– prof. dr. Monica Bottez, de la Universitatea din Bucureşti,
-prof. dr. Paul Botez, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie “G.T. Popa”, Iaşi,
– prof. dr. Ion Bruckner, decanul Facultăţii de Medicină, U.M.F. “Carol Davila” (1990-1992),
-dr. George Calalb, preşedintele Convenţiei Medicilor Democraţi din România (1994-2006),
– Anca Calangiu, traducător, membru Uniunea Scriitorilor,
– Gabriela Carp, critic de artă, membru fondator Fundaţia Academia Civică şi reprezentant al „Alianţei Civice” la Munchen, membru fondator şi fost vicepreşedinte “Alianţa Civică”, München,
– Mircea Carp, jurnalist, director Vocea Americii şi Europa Liberă,
– conf. dr. Matei Cazacu, cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique Paris, membru al mişcării Goma şi al Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului din 1977,
– dr. Marcel Cazacu, director ştiinţific al Institutului de Cercetări Viticole al Academiei Române Valea Călugărească (1997-2007),
– prof. dr. Ştefan Câlţia, pictor, profesor la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti,
– Daniela Crâsnaru, scriitoare, director de programe Academia di România din Roma (2001 – mai 2009),
– dr. c.p. I Constantin Crăciun, şef Departament Institutul Naţional Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului,
– Radu Călin Cristea, scriitor, jurnalist Europa liberă (1990-2003),
– prof. dr. ing. Mihail Chircor, de la Universitatea “Ovidius” Constanţa,
– Alexandru Cistelecan, critic literar,
– Eleonora Cofas, director la Muzeul Cotroceni (1997 – 2000),
– Aferăriţei Constantin, copreşedinte Consiliul Moral al Revoluţiei,
– prof. dr. Petre Constantin (dr. Barbi), Academia de Ştiinţe Economice, autor al Imnului Golanilor în Piaţa Universităţii, ambasador (1997-2000),
– prof. dr. Mugura Constantinescu, de la Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava,
– prof. dr. Sorin Dimitriu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Institutului Naţional de Cercetări Aerospaţiale,
– Mircea Diaconu, directorul Teatrului Nottara Bucureşti,
– Gabriel Dimisianu, scriitor, director adjunct “România literară”,
– Georgeta Dimisianu, editor, redactor-şef al revistei “Istorie a civilizaţiei”,
– dr. Neagu Djuvara, istoric şi diplomat,
– prof. dr. Octavian Duliu, preşedintele Solidarităţii Universitare, Facultatea de Fizică, Universitatea din Bucureşti,
– Adrian Dumitrescu, preşedinte Fundaţia Română pentru Cooperare Europeană,
– Caius Dobrescu, scriitor,
– Catrinel Dumitrescu, actriţă Teatrul Nottara Bucureşti,
– Smaranda Enache, copreşedinte Liga Pro Europa, ambasador în Finlanda şi Estonia (1998-2001), membru fondator Alianţa Civică,
– dr. Georgeta Filitti, cercetător ştiinţific,
– prof. dr. Lucian Gavrilă, preşedintele Asociaţiei Geneticienilor din România,
– Ion Gâtlan, preşedintele Forumului Antitotalitar Creştin al Luptei Anticomuniste, părintele primului tânăr ucis în Revoluţie,
– Mihai Gheorghiu, vicepreşedintele Ligii Studenţilor, Universitatea din Bucureşti (1990), organizator al manifestaţiei din Piaţa Universităţii,
– Prof. dr. Mihaela Grancea, şef de catedră, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu,
– Gen. divizie veteran Constantin Emil Grădinescu, cavaler al Ordinului Mihai Viteazu,
– Manuela Golescu, preşedinta Fundaţiei Golescu,
– prof. dr. Dan Grigore, pianist, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti,
– Emil Hossu, actor Teatrul Nottara Bucureşti,
– Valentin Hurduc, creatorul ziarului anticeauşist “Luneta”, incendiatorul statuii lui Lenin,
– prof. dr. Sorin Ilfoveanu, pictor, rectorul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti (2000-2005),
– prof. dr. Alexandru Ionescu, preşedinte Ecomondia, membru al Academiilor de Ştiinţe din Illinois şi New York,
– prof. dr. Adrian Iorgulescu, preşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR – ADA),
– Filip-Lucian Iorga, vicepreşedinte al Fundaţiei Culturale Erbiceanu,
– conf. dr. Marinel Kovacs, Universitatea de Nord Baia-Mare,
– Cornel Leu, scriitor, preşedinte Mişcarea pentru Progresul Statului Românesc,
– dr. Aurora Liiceanu, psiholog,
– conf. dr. Ecaterina Lung, prodecan al Facultăţii de Istorie, Universitatea din Bucureşti,
– Diana Lupescu, actriţă Teatrul Nottara Bucureşti,
– Ştefan Niculescu Maier, disident anticomunist (SUA),
– prof. dr. Andrei Marga, rectorul Universităţii “Babeş Bolyai”, Cluj,
– prof. dr. Tudor Marian, Universitatea Bucureşti, preşedintele Solidarităţii Universitare (1992-1998),
– prof. dr. Dumitru Marin, etnolog, Vaslui,
– Tudor Mărăscu, regizor,
– conf. dr. Rodica Mihulecea, prodecan Facultatea de Litere şi Arte, Universitatea “Lucian Blaga”, Sibiu,
– prof. dr. Dumitru Mnerie, rectorul Universităţii “Ioan Slavici”, Timişoara,
– prof. dr. Ioana Moisil, Facultatea “Herman Oberth”, Universitatea “Lucian Blaga”, Sibiu,
– prof. dr. Alexandru Moisuc, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului,
– Alexandru Muşina, scriitor,
– prof. dr. Victor Neumann, Universitatea de Vest Timişoara,
– dr. Marius Oprea, istoric,
– dr. Theodor Orăşanu, membru fondator (1988) al Asociaţiei Villages Roumaines-Suisse,
– prof. dr. Călin Oros, prorector Universitatea Valahia, Târgovişte,
– acad. Ion Păun Otiman, secretar general al Academiei Române,
– prof. dr. Zoe Petre, Universitatea din Bucureşti,
– Dan Petrescu, director British Petroleum,
– prof. dr. ing. Virgil Petrescu, Universitatea Tehnică Bucureşti,
– Dan Piţa, regizor,
– Anamaria Pop, traducător,
– conf. dr. ing. Virgil Popescu, Universitatea din Craiova,
– Antonie Popescu, avocat, Clubul Seniorilor Ligii Studenţilor,
– prof. dr. Alexandru Popovici, preşedintele Fundaţiei pentru Societatea Civilă,
– Radu Portocală, publicist anticomunist, Franţa; membru fondator al Ligii pentru Drepturile Omului (Paris, 1984),
– conf. dr. Florian Purghel, UMF, şef secţie Chirurgie Ortopedică-Traumatologie Spitalul Clinic de Urgenţă “Dr. Bagdasar-Arseni”,
– Dr. Lidia Purghel, cercetător ştiinţific la IFIN-HH, laureată a Premiului pentru Fizică “Horia Hulubei”,
– prof. dr. ing. Dumitru Rădăuceanu, Facultatea de Mecanică, Universitatea Tehnică Iaşi,
– dr. Sorin Rădulescu, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale Resurse Minerale,
– prof. dr. Nicolae Robu, rectorul Universităţii Politehnice Timişoara, vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor,
– Dorina Rusu, preşedinta Fundaţiei “Horia Rusu”,
– prof. dr. Cornel Sigmirean, cancelarul Universităţii “Petru Maior” din Târgu-Mureş,
– prof. dr. Marius Smigelschi, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”,
– Septimiu Stoica, avocat, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti 2006-2007,
– Iolanda Strănescu-Costide, arhitect, preşedinte al Asociaţiei Culturale a Românilor din Anglia (ACRA), fondator Ion Raţiu,
– prof. dr. Radu Surdulescu, Universitatea din Bucureşti,
– Alex. Ştefănescu, scriitor, redactor-şef revista “România Literară”,
– prof. dr. Nicolae Şerban Tanasoca, directorul Institutului de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române,
– prof. dr. Antoaneta Tănăsescu, Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti,
– conf. dr. Marian Tiplic, şeful catedrei Antică şi Medie, Facultatea de Istorie, Sibiu,
– Liviu Tofan, director la Institutul Român de Istorie Recentă, fost director adjunct Radio Europa Liberă,
– prof. dr. Cătălin Turliuc, Academia Română, filiala Iaşi,
– prof. univ. Maria Nicoleta Turliuc, Universitatea “Al.I. Cuza”, Iaşi,
– prof. dr. Mihai Aristotel Ungureanu, prorector Universitatea Româno-Americană, secretar general al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS),
– Doina Uricariu, scriitoare, director al grupului editorial Universalia,
– prof. dr. Dragoş Vaida, Facultatea de Matematică, Universitatea din Bucureşti,
– conf. dr. Varujan Vosganian, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor,
– prof. dr. Constantin Vlaicu, Facultatea de Electrotehnică, Universitatea Politehnică Bucureşti,
– prof. dr. Laurenţiu Vlad, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti,
– dr. Renate Weber, preşedinta Fundaţiei pentru o Societate Deschisă România (1998–2007),
– Dinu Zamfirescu, preşedintele Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Romania și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

34 de răspunsuri la Intelectuali de elită i se alătură lui Crin Antonescu

  1. Lilick zice:

    Elisa, poti prelua si comentariul lui Pro Doc. Ti-a raspuns. 🙂

  2. Elisa zice:

    OK,Multumesc tare mult 🙂

  3. mona zice:

    Ei, se mişcă ţara, se stâng rândurile, încet încet…

  4. matilda zice:

    E un semn, să sperăm că-i de bun augur. Dar unde este domnul Liiceanu, ce, dînsul nu este intelectual dragă ? Sau dl. Patapievici ?

  5. Elisa zice:

    Mona,
    asta imi da sperante 🙂

  6. Elisa zice:

    Matilda,
    lista cred ca este deschisa,zilnic pot fi adaugate nume de sprijinitori.

  7. yo yo zice:

    eu pariez pe distinsul domn…sper sa nu fiu dezamagita, again…am mai patit-o, n-ar fi prima data… 😦 din nefericire pt mine shi pt aceasta natziune…

    te imbratishez, elisa, mami…shi ma bucur nespus ca avem inca un punct comun…

    ”coincidenta e modul lui D’zeu de a ramane anonim”..de cine imi aminteshte maxima lui Einstein? 😉

    te pup!!!
    PS: mi-am prins un trandafir roshu, din gradina ta, in par… 😆

  8. matilda zice:

    Glumeam, domnii amintiţi de mine au altă simpatie…

  9. Elisa zice:

    Chiar vroiam sa zic mai multereferitor la unul dintre domni care ieri s-a exprimat in Adevarul si chiar s-a lepadat de …satana 😀 Ai vazut articolul despre care vorbesc?
    Cat despre domnii amintiti de tine sigur ca sunt pe alta lista 😀

  10. Elisa zice:

    yo yo,
    bine-ai venit draga mea!Ma bucur sa ne revedem dupa atata timp…offf,doamneee,cum mai trece vremea 🙂
    Stii ca mi-era teama ca n-ai sa vii cand vezi acest articol?Noi nu am vorbit niciodata despre aspectele astea si mi-ar fi parut rau sa nu postezi,chiar mi-ar fi parut rau,dar as fi inteles.Acum bucuria e si mai mare….
    Stii cat ti-am mai citit postarile,doar ale tale si ale lui CRI,dupa aia?? 🙂
    Te imbratisez cu mare drag si trandafiri rosii este urmatorul post stabilit de ieri de cand i-am pozat 😛
    Asta da coincidenta….da…si ce mai ziceam,ca tare le mai ziceam de radeam doar eu de propriile-mi glume(ca si stim noi cine ) ha,ha,ha!
    Te mai astept si sa stii ca ziua de azi este salvata si numai si numai datorita voua,de cand am gasit raspunsurile la tine pe blog.Pa,draga mea L! 🙂

  11. SuKăRiT zice:

    Ca să vezi!
    Detest asta! Intelectuali care se încolonează în spatele unui candidat, indicându-l drept „Cel mai” pe unul sau pe altul…
    Dacă noţiunea de „intelectual” n-ar fi fost terfelită de „elita elitelor” lor, acei „grei” care, de 5 ani încoace, pupă în dos cea mai putredă Cangrenă pe care a avut-o ţara, parcă aş fi vrut să mă înscriu şi io pe-o listă de-asta (nu c-aş fi vreun intelectual!) Mai urmează ca, „filozofii” care au făcut zid în jurul lui Băsescu, să schimbe tabăra… şi ne-am făcut! 😛

  12. Elisa zice:

    SuKaRiT,
    cu siguranta ca tu nu iei in considerare gravitatea situatiei si ca ai mai suporta inca cinci ani de grosolanii si de cadere in gol(din moment ce nu-ti dai seama ca alta alternativa nu este).
    Nici nu stii cat de rau imi pare doar ca te-oi fi suparat asa de tare pe tine,dar nu te mira de mine,am spus de curand ca voi face tot ce stiu si pot si eu cand ma hotarasc nu ma intorc.
    Inca nu m-am hotarat daca mai muncesc gradina sau nu 😛
    Fii tolerant.In vreme ce eu ma mandresc ca se face asa o sustinere tu o detesti 😦 Eu n-am detestat demersurile pesedeului de douazeci de ani incoace de a tine cu dintii de metehnele comuniste si a le ridica la rang de(ne)respectarea legii,eu i-am urat 😆 si consider ca daca atunci am fi avut mai multa minte,mai multi dintre noi si alegeati altceva decat iliescu acum nu s-ar mai fi pus problema sustinerii unui candidat care sa faca ceea ce trebuia sa se faca din 92.
    Cavalere drag,avem opinii diferite dar numai in politica romaneasca,dar asa este democratia,nu-i asa? 🙂

  13. SuKăRiT zice:

    Draga mea, nici nu ştii cât de serios iau lucrurile astea, chiar şi atunci când glumesc. Nu detest iniţiativa de a se face un bloc uriaş care să-l izoleze (eventual să-l anihileze!) pe actualul chiriaş de la Cotroceni care se uşurează-n fiecare colţ de ţară (ca un câine turbat!) ci, metoda lor este (de multă vreme!) compromisă. Mitinguri, pichetări, eventual înscrisuri în toate locurile posibile (dar particulare! să nu fie vreo problemă de legalitate cu încălcarea altei „proprietăţi”) cu fraze ţintite, de-astea! Nu liste! Cu listele ne-am mai ars! Dar, evident, se alege calea cea mai uşoară. Mă înscriu pe-o listă şi mi-am luat de-o grijă. Nu de comoditate avem nevoie acum, pericolul e mult prea mare. Ceva asemănător zilei de 15 decembrie 1989 la Timişoara, i-ar mai putea opri pe aceşti mafioţi care ne sufocă, oprindu-l din drum pe capul lor… E greu, desigur!

  14. yo yo zice:

    ”Lia nu e moarta..Lia se transforma..”
    ca sa-l citez pe margineanu… 😛

    shtii doar, ca reciproca e valabila…

    of..nu m-ash urni..dar trebuie..
    te pup!

  15. Elisa zice:

    SuKaRiT,
    eu,daca nu actionez asa cum zici tu nu pot nici sa cer de la altii 😦 De ce sa faca, cum ai zis, doar altii,de ce nu si eu?Simplu,fiindca eu…
    Eu totusi cred si sper ca este abia inceputul, ca este un semn ca se vrea din rasputeri sa se indeparteze basescu(scuza-ma ca-i scriu numele cu liteta mica,nu-l respect) de la Cotroceni.Doamne-ajuta!

  16. Elisa zice:

    yo yo,
    te pup si-ti multumesc si te mai astept 🙂
    o sa ma obisnuiesc eu si cu yo yo,desi suna a japaniz 😛
    Sa-mi spui odata cum ai ajuns la acest nick 🙂

  17. Elisa zice:

    HABAR N-AM CE SE-NTAMPLA…CINE MI-A SCHIMBAT AVATARUL SI CU CE? SI DE CE????!!!!
    DACA STITI ,CEI DE LA WORDPRESS, DESPRE ASTA ,VA ROG SA-MI COMUNICATI.DACA- VOI SCHIMBA EU ACUM O SA APARA SCHIMBAREA PESTE O SAPTAMANA,ASA ERA DE FIECARE DATA CAND AM FACUT EU SCHIMBAREA POZEI DE LA AVATAR.aSTEPT SI SUNT SUPARATA RAU,RAU DE TOT. 😦 😦

  18. yo yo zice:

    Elisa…nu shtiu ce probleme ai cu avatarul…dar eu vad acelashi trandafir roshu, superb… nu e nimik schimbat…

    venisem sa te intreb, daca shtii o reteta buna de ardei copti, conservati…eu am pus o data..shi n-am fost multumita de rezultat..shi-au schimbat gustul..de atunci, ii pun doar la congelator …

    povestea noului nick..e simpla..shtii tu, efectul yo-yo… cam asha am revenit eu in virtual, dupa o pauza scurta..cum revin in forta kilogramele, dupa o dieta drastica de slabire…
    oricum, tot Lia sunt, cu ”efect” sau fara.. 😆

  19. Elisa zice:

    yo yo,
    la comentariile mele doar de pe blogul meu la avatar mi-a aparut o poza indescifrabila pe negru,parc-ar fi o statuie pe soclu in fata unei ferestre.Nu pot sa deslusesc nici cu lupa ce este.
    Sa inteleg ca numai eu vad asa?OK…
    M-am uitat la profil,este tot trandafirul rosu si am mai salvat o data.Nu stiu ce se-ntampla,d’aia am spus ca poate stiu cei de la platforma,ca n-o fi aparut asa…ca o minune ? 😀
    Draga mea sa stii ca nu am pus niciodata ardei copti in borcan ,la murat,doar in congelator,insa nu am fost multumita nici asa si am zis ca nu mai fac.In schimb gogosarii murati ne plac mai mult si castravetii,apoi e o salata de toamna pe care poate o fac,am pus ardei intregi din aceia mici si dulci,deci e destul ca ne ramane de la un an la altul.Ma voi uita pe net sa caut o reteta ca eu am mai mult timp decat tine si o sa-ti dau,daca gasesc,link.Bine,Lia?
    yo yo cu 2 degete in sus de la scoala?Despre asta zici 🙂

    iata linkurile …
    http://www.retete-mancare.ro/retete-culinare-Ardei_copti_conservati-e0.html

    http://zakuskareasa.wordpress.com/2009/09/01/ardei-copti-la-borcan-pentru-teoctist/

    http://www.gustos.ro/retete-culinare/conserve-si-muraturi/ardei-copti-pentru-iarna.html

  20. zincabeiu zice:

    Acum stat si ma uit la televizor.Se transmite din Piata Constitutiei un concert de muzica populara. Oamenii s-au prins in hara, si joaca de mama focului.\\\\\\\nisteoameni fericiti , frumosi si liberi. Acestia sunt romanii mei adevarati , anonimi , care merita sa fie tratati cu respect si demnitate.Pentru bucuria simpla a acestor oameni prinsi in hora, trebuie sa se schimbe totul in tara asta. Eu sper.Mai ales mizez pe tineri.Sa avem incredere in ei.

  21. zincabeiu zice:

    SuKaRIT, iti inteleg incrancenarea.Si simt cat esti de suparat.Iti impartasesc in totalitate sentimentele.Trebuie sa aderam macar la ” miscarea de rezistenta”… Dar mai stiu si ca mamaliga explodeaza cam la 5o de ani. Cam asta-i limita suportabilitatii la romani. Spatiul mioritic, bate-l vina!

  22. yo yo zice:

    multumesc din suflet, Elisa, pentru linkuri..o sa studiez retetele..
    dimineatza, la prima ora, sunt in piatza, pt aprovizionare…
    noapte buna, draga mea! fie-ti ingerii aproape!!!!

  23. Elisa zice:

    Da,Zinca,asa este.Sunt trista pentru ca prietenul nostru s-a suparat,oricum eu il simt,va simt pe fiecare si sper sa ma inteleaga,doar.

  24. Elisa zice:

    yo yo,
    si eu iti multumesc pentru seara asta speciala.Te imbratisez, draga mea 🙂 Noapte linistita .

  25. SuKăRiT zice:

    ZincaBeiu, Eliza… >:D< nu sunt încrâncenat şi nici supărat. Chiar deloc! Aşa s-a văzut? 😛
    (Trebuie să mă abţin să mai comentez când vine vorba de Pirat şi candidaţii (penibili şi neconvingători!!!) care-i vor locul. Atunci, sunt cam radical, recunosc. Poate fiindcă (încă!) nu a apărut omul potrivit în postu' pentru care se bat?! 😉 )

  26. ioana zice:

    L-am urmarit pe Crin aseara la tv si sincer imi place cum gandeste.Pe Prtere Roman l-am votat atunci cand a candidat pentru ca datorita lui am putut cumpara locuintele unde stateam cu chirie la stat,pe Constantinescu l-am votat ca sa faca o schimbare dar nu l-au lasat ,a fost singur in gura lupului.Pe basescu nu l-am votat ca nu m-am mai dus la vot,dar am ajuns la concluzia ca trebuie sa mergem la vot ca sa iasa un candidat vrednic pentru Romania si care sa ne scoata din mizeria in care ne-au afundat ceilalti.

  27. Dumi zice:

    Situatia e intradevar foarte incurcata. Petre Roman o fi facut el bine cu casele. Da a mai facut una. A scos la pensie inainte de vreme si a vandut intreprinderile romanesti numai la investitori straini cu toate ca au fost multi dintre salariarii romani care au vrut sa cumpere si asta dupa ce a dat inapoi cota parte din actiuni pe care o plateau romanii inca depe vremea raposatului. Pe de alta parte SuKăRiT are si el dreptate. Ca a vazut bine latura de aroganta si superioritate a lui Crin. S-a mai scapat omul odata si tot la Firea in emisiune. In plus eu am tratat cu suspiciune cearta dintre palate. Parca era ceva fals acolo. Mai este si alta necunoscuta. Cui dau voturile candidatii eliminati din turul unu? Ca si aici este o smecherie. Elisa poate am spus ceva care doare, dar tu mergi inainte si mai vedem ce se intampla. Importnt este sa cadem pe solutia corecta. Nimeni nu se supara pe nimeni.

  28. ioana zice:

    Ai dreptate Dumi am exemplu in fata mea,sotul meu a iesit la pensie la 54 de ani,era sa nebuneasca nu alta,slabise in trei luni 10 kg ramasese numai pielea si osul pe el,un om verde cum se zice la 54 de ani cu multa putere de munca nu stia ce sa faca pensia era asa cum era ca acum cu toate maririle abia a ajuns la 808 lei.trebuia sa iasa la pensie ca sa lase locul altcuiva deci avea de ales somaj sau pensie ,iar daca ramanea in somaj nu mai prindea pensia pt ca dupa 6 luni decretul s-a abrogat si raminea pe drumuri nimeni nu-l mai angaja la 54 de ani.Iar cu intreprinderile le-au vandut ca pe hainele vechi ,altceva bun nu au facut pentru .

  29. Elisa zice:

    Ioana,
    la noi de douazeci de ani se tot incearca,toti zic ca incearca,m-amsaturat de ei 😦
    Da,l-am vazut si eu dar nu de la-nceput,nu-i arogant sau increzut,iar daca desconsidera anumite aparitii,ma rog si asta se vede este fiindca nu joaca teatru.As vrea sa ia in serios, tare in serios ,tot ce i se-ntampla sa se pregateasca la cel mai nalt nivel sa nu se faca de kko,asa as vrea si ma rog pentru asta.Sper sa aiba o mina buna in vremea bataliilor electorale televizate,conteaza mult.

    Da,Ioana nu ai citit ce ziceam eu?A nu merge la vot este ca si cum l-am vota pe basescu.Eu n-am fost in tara cand s-a ales basescu,dar lumea s-a bucurat ca nu se mai suporta aroganta lui Adrian Nastase,era de-o ingamfare de-ti venea sa-i dai palme 🙂

    Dumi,
    cum spuneam, eu nu-l vad nici arogant nici increzut,asta este, mie mi se pare un tip ok.Stai linistit,nu se supara nimeni.N-o sa repetam figura din 90-92 cand s-au despartit cupluri s-au terminat prietenii si alte de-astea din cauza de simpatii politice 😛

    SuKaRiT
    nu te abtine cand este vorba de pirat,te ajutam si noi sa-i mai dai una 😀
    Pai,nu intotdeauna candidatii ceilalti ii vor locul celui in functie? 🙂 Motivul pentru care vor asta trebuie sa ne ingrijoreze la unii si sa-l salutam la altul.
    Sa-ti spun cum il vad eu pe Crin Antonescu.El nu spera prea tare sa se aleaga presedinte le partidului,cred ca a fost temator surprins ca s-a ales,era putin bulversat imediat dupa acele alegeri.Apoi trebuia sa se gandeasca la candidatura asta.In ochii mei a crescut mult de atunci pana acum si sper sa mai creasca in a se putea stapanii ,a se putea controla ,etc.

  30. Dumi zice:

    Pentru mine, pe scurt,un lucru e clar. Ce naste din pisica. Si ma refer la doctrina PD-L. Ce a inceput Petre Roman continua Basescu adica demolare si dezbinare la greu (concret si declarativ). Si toti din grupul respectiv gandesc si fac la fel adica fac pentru ei si in rest dumnezeu cu mila. UDMR duce o politica buna zic eu dar pentru ei nu pentru noi (cade si asta). Taranistii au luat ce meritau si uite ca si-au dat din nou „arama pe fata”. Pe dom Doctor nici nu-l mai bag in seama ca e instabil in vorbe si fapte, nu e de presedinte si mai cred ca face niste jocuri. Ramane Crin si Geoana pana una alta. Trebuie sa ma convinga ca vor sa faca treaba si mai ales ca o vor face. Dar sa convinga argumentat si in mod serios ca de „gargara” sunt si eu in stare. Nu ca votati-ma pe mine ca eu sunt alesul visurilor voastre. Nu mai sunt eu fraier sa ma duc si sa semnez pe tabelul dela sectia de votare. Ca ramane semnatura mea acolo,ca pe orice contract (daca pot sa ma exprim asa).

  31. Elisa zice:

    Dumi,
    e simplu de ales dinte cei doi,caci pe unulil stii de zeci de ani ca numai de gargara si minciuni sfruntate este/era in stare,deci nu vad care-i problema?
    La mine e si mai simplu,am zis din start ca tot ce provine din initialui fesene detest,atat ca doctrina,hahahahahaha..cat si ca oameni.In sensul ca nu ma uit la oameni sustinuti de acestia,fie ei si cu aur in gura,la propriu si la figurat.
    Vad ca tu inca oscilezi,inseamna ca n-ai trait rau din cauza si datorita(sa folosesc un pleonasm,pleonasmele sunt apanajul; lor,crezand ca ele intaresc spusele,ha,ha,ha) lor,deci ai timp sa faci pe doua coloane plusuri si minusuri pana trec alegerile 🙂 Glumesc 😛

  32. gabrielteodorescu zice:

    Disfuncționalități perpetuate prin noua Lege a Educației Naționale

    În cazul învățământului preuniversitar, raportul dintre cele două părți ale Curriculum-ului Național(curriculum nucleu, corespunzător trunchiului comun din planul de învățământ și curriculum la decizia școlii) a fost mereu modificat de schimbările aduse planurilor de învățământ în ultima perioadă.
    Legea educației perpetuează o serie de disfuncționalități legislative referitoare la rolul și responsabilitățile celor care elaborează și a celor care vor aproba acest curriculum la decizia școlii.
    În cele mai multe cazuri până acum rolul elevilor, părinților și al agenților economici, ai comunității locale a fost pur formal.(în noua lege se dorește totul și în timp scurt,…, imposibil după părerea mea).
    Astfel s-au ales deseori formele atractive și la modă și de cele mai multe ori s-a ținut cont doar de deficitul unor catedre referitor la norma didactică făță de personalul didactic existent.
    Deși există o agenție specializată care are responsabilitatea elaborării și revizuirii politicilor curriculare, ea are de fapt doar rol în atribuirea și avizarea documentelor propuse de Comisiile Naționale constituite la nivelul ministerului( funcționăm după vechea lege a educației).
    Deci, ministerul are în continuare dublu rol: de a constitui comisiile de elaborare a curriculum-ului și de a aproba produsul acestor comisii(vezi: Managementul curriculum-ului în Ro.).

    Moralitatea sistemului educațional românesc
    Aș dori sa aduc in discuție aspectele legate de filozofia(de morala) care stă în spatele legii, angajarea morală a legii în educarea elevilor/studenților.Nevoia de educație morală, nu vizează doar individul, și astfel apare necesitatea schimbărilor în mentalitatea colectivă, pentru o reașezare a scării de valori în mediul social. Acceptarea mecanismelor de piață în domeniul educației, poate fi percepută ca o imixtiune neavenită în autonomia educaționalului, și mai ales duce la o scădere a prestigiului social al instituției educative și a statutului de profesor. Într-o societate care se manifestă adesea de tip concurențial, câștigător va fi cel mai puternic, adică omul cu bani, astfel sintagma „egalitatea șanselor” devine un slogan utopic. Legea Educației Naționale trebuie să reabiliteze echitatea, restituind fiecărui individ și mai ales celor aparținând grupurilor defavorizate, o existență nediscriminatorie, accedând cu șanse egale, prin educație, la procesul de reabilitare socială. Problema însă rămâne în continuare deschisă, și anume dacă principiul egalității șanselor este periclitat de un sistem educativ adaptat la mecanismele de piață.
    vezi: Apel național pt rescrierea Legii Educației Naționale în regim de urgență.
    http://forum.portal.edu.ro/index.php?showtopic=126751
    http://www.petitieonline.ro/petitie/protestul_profesorilor_de_fizica_din_romania-p02225042.html
    http://www.petitieonline.ro/petitie/semnaturi/apel_national_pentru_rescrierea_legii_educatiei_nationale-p25985058-pg4.html

  33. gabrielteodorescu zice:

    Substituire și substituit; nevoi sociale vs nevoi sociale de educație

    Nevoile de educație sunt nevoi sociale, constituind de fapt cerințele pe care societatea le formulează față de sistemul educativ, concret comunitatea le formulează față de instituția școlară.
    Nevoile de educație vor genera multe neclarită în sistem, deoarece disputa va fi tot timpul între nevoile sociale și cele educaționale.(este totuși o implicație logică…); … cum A implică B și B implică inevitabil A,…, concluzia sistemul educativ va fi obligat să se adapteze și mai ales să se radapteze ori de câte ori apar nevoi sociale nesatisfăcute.(vezi forma legii… ciudată lege…). Conform raționamentului legii atunci când societatea în funcționarea ei ar avea disfuncționalități, dezechilibre între diferite sectoare, atunci și EDUCAȚIA va fi schimbată.
    Astfel, EDUCAȚIA va perpetua și ea dezechilibrele din sfera socialului și le va amplifica.
    Deci: EDUCAȚIA va fi un substitut al schimbărilor sociale care vor surveni în societatea românească.
    Întrebare mea adresată guvernanților: Dacă neconcordanțele între educație și social se vor amplifica, pe care din cele două ar trebui să o schimbăm???
    ( … cum massmedia manipulează la greu, atunci cu certitudine Educația se face vinovată de toate relele societății…)
    Confuzia legii este între:
    – nevoi sociale;
    – nevoi sociale de educație…

    vezi: Apel național pt rescrierea Legii Educației Naționale în regim de urgență.
    http://forum.portal.edu.ro/index.php?showtopic=126751
    http://www.petitieonline.ro/petitie/protestul_profesorilor_de_fizica_din_romania-p02225042.html
    http://www.petitieonline.ro/petitie/semnaturi/apel_national_pentru_rescrierea_legii_educatiei_nationale-p25985058-pg4.html

    http://gabrielnicolaeteodorescu.wordpress.com
    http://fiz-edu.time2forum.net/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s