Amintiri

Pe locul 3 se afla capodopera lui Auguste Rodin, „Ganditorul”.

Premiul acesta ORO  a declansat o rumoare,o vibratie in blogosfera demna de invidiat de catre  alte…categorii”””.A produs emotii,bucuria recunoasterii si senzatia ca nu scrii numai pentru tine pe blogul tau personal.Ce am simtit eu de ieri pana astazi??E greu de spus,insa este un semn faptul ca stau nedezlipita de computer,ca nu pot sa ma apuc de  treaba mea,care asteapta,care nu pleaca nicaieri,deci da  🙂

Imi amintesc acum de anii 80,mai exact 82,83,84,85,86.Erau anii in care eram solicitata la maxim,de catre mine.Faceam casa,pregatiri si ore cu duiumul in plus fata de incadrare,toate „ferestrele” mele din orar mi le umpleam cu lectii la clasele la care aveam 4 ore pe saptamana si mie si lor,copiilor de liceu,performerilor,nu le  ajungeau.Istorie,ed.fizica si alte materii(considerate mai putin importante si predate de colegi care preferau sa-mi ia locul in fereastra)  se transformau ad-hoc in fizica.Nu,nu predam noutati,faceam fixare prin rezolvari de probleme si de aceea elevii erau incantati,nu ii incarcam mai mult ci dimpotriva,le desluseam tainele unei metode ,logic,lucrurile deveneau limpezi si greul…usor.

Eram fericita.Obosita cumplit,era iarna,mergeam la Brasov la judetene.In timpul concursului/examen scris dupa ce am vazut subiectele,ca eram in comisie si apoi nu aveam voie sa parasim sala din scoala,la Saguna era,deci dupa ce am vazut subiectele ,am vazut cat sunt de grele si fireste ca m-am gandit la solutii,asteptam sa-mi vina ideea,sa am inspiratie,sa stiu rezolvarea inainte de a iesi concurentii din sala si sa stiu despre ce povestesc cu ei.Ei bine,atunci ,de data aceea, nu am gasit ,nu mi-a sclipit nimic,nu stiam cum se face  un subpunct desigur.Cel mai greu,cel despre creatie,cel pentru cei mai dotati copii in domeniu. Dar nici ceilalti nu stiau,colegii mei de la liceu erau detasati.Unul mai jovial zicea:concursul nu-i pentru mine…este pentru ei,pentru elevi,de aia sunt ei geniali ca pot da solutii la astfel de probleme…eu nu-s genial! Si radeam.Dar mie nu-mi dadea pace.Dupa ce-au iesit copiii aveam in program sa mergem la Poiana sa ne dam cu sania,sa stam la o cofetarie,sa mergem la Sura Dacilor si in autocarul care ne ducea la Poiana s-a auzit deodata un strigat prin zumzetul de fond:  STIU!STIU CUM SE FACE!  Si fata mea mica,acoperita partial de un fes crosetat de mama mea,alb ca neaua de afara, se schimonosi intr-un zambet…de fericire.N-am sa uit acel moment niciodata,nu se poate uita asa ceva…erau toti olimpicii in jurul meu si se uitau seriosi  la mine,iar profu de care ziceam,cel jovial zice: esti nebuna! Tu la asta te gandesti acum cand ne relaxam??

Fericire.Am gustat fericirea,acesta este unul din momentele mele de fericire.Nu se compara cu nimic.Mi-au trecut maldare de bancnote prin maini,nu am simtit nimic niciodata,era doar atat…bine ca avem cu ce…

De fapt eu am pornit sa scriu acest articol despre altceva si fara sa vreau asa a mers…insa unde este fericire la asa o intensitate este si putina tristete( de fapt zicala este altfel,cu desteptaciune si prostia,dar…nah  ).

Asteptam consiliu de consiliu,cel de analiza,la inceputul trimestrului urmator,asteptam cu infrigurare sa se auda si numele meu printre cei cu care scoala se lauda.Niciodata nu l-am auzit,dar absolut niciodata,iar eu nu eram genul care sa iau cuvantul dupa si sa aduc vorba si sa o oblig pe secretara sa scrie ce zic eu in procesul verbal care ramanea la arhiva scolii.Acesta a fost amarul,putinul amar care insa nu-mi potolea setea de rezultate deosebite cu elevii mei.De fapt nimeni nu m-a incurcat,nu m-a oprit,nu m-a incurajat,dar nici in slavi nu m-a ridicat.M-am simtit libera in vremuri grele,cand despre libertate nici nu puteai vorbi.Eu faceam doar ce vroiam(nu faceam inv.politic si informare politica la dirigentie decat cand aveam inspectie  :D)   ,nu-mi faceam materiale cu propaganda ca nu le intelegeam si eu ce nu inteleg nu pot sa fac.Dar,cu toate astea nu am patit nimic…nu m-au dat afara din partid ca nu eram acolo,nu mi-au luat clasele bune ba dimpotriva mi le-au dat mie pe cele cu copii selectionati dupa media de intrare.De fapt,dupa ce am dovedit eu ce se poate face la un liceu industrial cu copiii dotati,cu clasele bune, nimeni nu s-a mai inghesuit sa ia clasele bune,imi ramaneau mie…fiindca nimeni nu vroia sa faca eforturi suplimentare gratis,in afara de mine.

Fericire,cine ar crede ca se masoara in sclipiri de inspiratie?!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Observatii curente din viata, zicerea Elisei și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Amintiri

  1. Dumi zice:

    Se poate comenta cu un zambet si o floare?

  2. Elisa zice:

    Se poate orice 🙂

  3. Ninulescu zice:

    …eu am comentat cu o floare, dar nu vrea sa apara 😦

  4. Elisa zice:

    e ceva in neregula cu linkul ca nici tata gugal nu arata nimic 🙂

  5. Lucia Verona zice:

    Aşa este, Eliza, te înţeleg foarte bine.

  6. Elisa zice:

    Lucia,
    astea mi le amintesc dar doar conditionat,nu ma obsedeaza,nu ma incurca la trait,dar acum mi-am amintit,cand cu premiul 😆
    Pot sa spun ca am fost o norocoasa 🙂

  7. starsgates zice:

    Nu elisa, esti deosebita. Blogul tău e un loc unde omul intră mereu cu plăcere şi pleacă un pic mai…
    bogat.:)

  8. Elisa zice:

    Starsgates,
    intotdeauna mi-a placut sa facbine oamenilor,fie si fara sa-mi dau seama :)Multumesc,esti tu o draguta 🙂

  9. madalina zice:

    Elisa, draga mea, esti un om atat de frumos. Sa nu lasi niciodata gradina singura.

  10. Sibilla zice:

    Spun şi aici în ” căsuţa ta ”, sestro : ideea nu-mi aparţine, eu am primit Premiul de la Pescăruşul Argintiu, aşa tare m-am bucurat că mi-am zis să ne bucurăm împreună, cât mai mulţi 🙂
    Ţie, sestro, cu mult drag :

    Felicitări !!!,
    Sibilla

  11. Adinuca zice:

    Esti profa de fizica… Deci in afara de pasiunea pentru plantute si gradinuta mai avem ceva in comun. Asta in afara de fruntea sus si de capul pe perna cu liniste si sufletul mare si cate si mai cate din astea bune pe care sigur le ai. Eu inca le mai caut la mine…
    Cu multa drag,

  12. Elisa zice:

    Adinuca,
    draga de tine,ai aparut…ma gandeam eu ca o sa vii sa-ti iei premiul pe care cu mare drag ti l-am oferit.Ma bucur ca te-am gasit,ca te cunosc si ca vom comunica.Te imbratisez si da,o viata cu capul pe perna fara angoase,somn linistit si dimineti superbe!
    Stii ceva? Eu,pe vremea aceea ,dar pana in ultima clipa, m-am dus la servici cu drag,abia asteptam sa inceapa toamna scoala,acolo simteam ca traiesc,ca ma bucur,ca am pentru ce….Insa,din ultima zi de munca nu am mai tinut nicio lectie,nicaieri,am pus punct si a ramas asa…doar amintirea ca am dat tot ce-am putut si am primit de zeci de ori mai mult.Ei inca ma cauta,ma intreaba de sanatate.Directoarea de la un liceu din Brasov m-a luat si m-a prezentat colegilor ei de acolo zicandu-le:aceasta este doamna mea diriginta datorita careia eu sunt acum ceea ce sunt( e tot de fizica,ea era olimpica la nationale),iar fratele ei,din generatia urmatoare,tot fizica…face cercetare in Olanda si mi-a trimis lucrarea lui de doctorat,prin parinti.Ce zici,astea sunt mici bucurii?? Te pup,Adinuca draga 🙂

  13. Elisa zice:

    Madalina,iti multumesc.Am si eu neguri, ca tot omu’dar nu le scriu pe blog 😆 😉 😛 Cum zice romanu’?cele bune sa se-adune,cele rele sa se spele 🙂

  14. Elisa zice:

    Sibilla,
    am corectat.Multumesc ca mi-ai spus,nu-mi plac greselile,deformatie profesionala 🙂
    Felicitari si tie drago! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s