Roşiile,iar lucrări

LE. rosiile mele au USCAREA VASCULARA fiindca vad ca li se ofilesc varfurile si florile din varfuri.

Nimic nu merge calumea anul acesta.

Le-am stropit cu topsin de uscarea vasculara si cu mospilan de musculita alba

Nici nu mai stiu cand le-am stropit ultima data cu piatra vanata,cred ca era intr-o sambata,pe la inceputul lui Iulie,dupa ce le-am curatat si sapat si au trecut aproape doua saptamani.Azi dimineata vecina mi-a spus ca ale ei s-au patat pe tulpini,maro inchis,deci au mana.I-am zis sa le stropeasca cu piatra vanata.Chiar ieri ii spuneam sotului meu ca nu am prea vazut-o pe vecina cu pompa in spate,anul acesta(desi anii trecuti dupa ce stropeam noi imediat sau a doua zi stropeau si ei…chiar m-am amuzat nitel,dar am fost mandra ca a avut incredere in filingul meu la rosii),deci n-a prea stropit in gradina,poate a vrut sa faca eco,insa mi-a zis ca acum ceva vreme,mai demult,cand a stropit florile din curte cu TILT a dat si pe rosii.Pai Tilt este pentru fainare,deci a gresit ca nu le-a stropit.

Alta vecina,cea din curte cu noi nu a stropit rosiile deloc,pana la un moment dat.Noi ne uitam cu durere la rosiile ei si vedeam ca-s bolnave si abia dupa doua saptamani ,abia atunci a inceput sa le stropeasca,dar de atunci vad ca le stropeste zilnic..

Concluzia este ca n-avem ce face,ori le lasam sa moara si le aruncam, ori le stropim preventiv,chiar inainte de a inflori.Asa ca azi m-am uitat si eu mai atent la ale mele,sunt inconjurata de rosii bolnave,bolile sunt contagioase,ale mele sunt foarte dese si asta nu-i bine pentru ele,e bine pentru ciuperci.Sper ca daca le stropim azi,tot cu piatra vanata,n-o sa am probleme,insa sunt ingrijorata.

Aseara le-am sapat din noi,era batatorit pamantul si ud tare,rosiile s-au crapat,unele, asa ca trebuia sa fac ceva…le-am prasit pe langa cuib,cu sapaliga.

S6302253 ROSII

S6302254 ROSII

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Gradina si gradinuta și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Roşiile,iar lucrări

  1. maryanne zice:

    asa este.Ai ,are dreptate.

  2. MIRA zice:

    Buna ziua,Elisa!Dupa cum iti relatam,ieri am iesit din gradina foarte tarziu,in noapte am toaletat ghivecele si parcelutele cu flori din fata casei.Si pentru ca -i vorba despre rosii s-ar putea sa le pierd,am scos cateva cu totul iar pe celelalte le-am „chelit” cca 1/2 de metru de la pamant,prezentau frunze rasucite si usor palite de un fel de arsura…doar cele de toamna care abia infloresc par mai sanatoase…Le-am stropit cu Ridomil Plus,le-am mai afanat pamantul din jur,cu greu ca-s prea lastarite cu tot copilitul si trag sperante 🙂 Pe aici se plange lumea de aceasta problema,unii au indraznit acum vreo 10 zile chiar sa mai puna rasaduri…Sunt ca si tine putin dezamagita mai ales ca prin piata pe la noi,anul acesta,rosiile sunt partial verzi in interior iar eu le prefer ardeilor sau castravetilor.La noi,la masa mereu se afla doua boluri de salata – pentru mine dintr-o leguma singulara! Asta despre rosii…ma duc la…vinete…asteapta-ma 🙂

  3. Elisa zice:

    MIRA,parc-am sta sa traim din astea…atata importanta dam..mai ales eu…La mine sunt conice,la varful pocii ascutite,iar la tine sunt invers?Ma tem ca peste o luna ma voi duce sa cumpar de la tanti din Creaga…un cartier,ca nu vad flori pe varfuri,asa ca pana la urma bine ca-s stufoase…
    Urasc anii ploiosi asa ca asta…cand era seceta toate mergeau bine,ca le udam eu,insa nu se faceau insecte si boli si toate sunt dulci in ani secetosi,inclusiv strugurii.Sper ca de acum sa dea Domnul seceta…pana la toamna sa ploua de 3 ori ,ca ajunge…
    Cine nu prefera rosiile??? 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s