Amintiri

Citeam la Gabi si mi-am amintit.Si voi va amintiti ca-n octombrie mi-am permis o vacanta la sora mea din Timisoara si m-am dus.N-a fost numai de relaxare, asa cum v-ati inchipui ,dupa o lunga vara fierbinte  cu multe lucrari de-ale gradinaritului,cu conserve si conservari,ci a fost musai si asa am imbinat eu utilul cu placutul, cum fac deobicei, ca sa-mi iasa.

Sotul meu sa nu auda de Timisoara ca si-i vine imediat ideea sa-mi aminteasca sa cumpar de la Practiker un stalaj…na,ca am uitat cum ii zice „mai pe mare”,adica asa ca-n dex…un obiect de asezat in camara format din rafturi si pe care asezam borcane,cutii,sticle,pungi,cosuri cu fructe si legume si cratite cu mancare calduta inainte de a o introduce in frigider.Ati inteles deci ce trebuia eu sa cumpar ,ca poate era si pe aici,insa cine sa caute si cand??Asa ca…stiind noi ca acolo exista asa ceva fiindca mai cumparasem unul la fel,rosu si mare cat un perete,anul trecut,adica prin 2007,sau6  cand ne duseseram amandoi si deci avea cine sa-l care,i-am promis ca o sa ma intorc cu el pe tren. Si, cu o seara inainte de intoarcerea mea acasa ,m-am infiintat la Practiker,am cumparat si ingrasamant pentru lamai si pentru orhidee si nu mai stiu ce,dar am luat si …polita???Nu,nu asa-i zice (cum ii zice, bre???).Fiind nitel mai mic decat primul si cum de la raftul lui pana la casa de taxat l-am dus in maini,ca-n cos nu incapea…am decis eu sa-l duc asa pana acasa la sora mea,ca doar nu era departe…treceam prin spatele mallului,treversam acolo unde Raduleasca era mare pe frontispiciul blocului,ma duceam pe Circumvalatiunii,iar la coltul blocului, in care locuia fiul meu cu sotia lui, inainte de a pleca in lume,o luam la dreapta si trecand prin piata Dacia si apoi traversand linia de tramvai …ahhhh,respiram usurata ca de la fostul Etty si pana acasa la sora mea era doar un pas.

s6305913-bener-raduleasca

Deci,zic…hai sa ma duc pe jos,desi sora mea stiindu-mi intentiile  criminale, de a umbla brambura, pe jos, kilometri intregi prin Timisoara…imi zice sa-l sun pe cumnatul meu sa ma ia de la Practiker,cand se intoarce de la slujba lui.Insa eu,ca asa sunt eu nu vreau sa abuzez de bunatatea omului ,nu-l sun,ca las’ ca ma descurc.Si…..

va urma

Si dupa ce platesc la casa ma mai uit o data de jur imprejurul meu ca sa-mi iau ramas bun de la magazin si ies in fata sa plec.Intre timp,insa,vazand eu ca abia il duc sub brat si socotind kilometri de drum pana acasa imi dau seama ca n-am sa reusesc si ma intorc in magazin,il intreb pe nenea care supraveghea si el ceva acolo ca daca nu stie un numar de taxi si ma trimite la …informatii,adica la o fatuca draguta care zice ca ei au contract cu firma…habar n-aveam care..ca eram deja asa de impresurata de efort si neputinta incat important era sa vina cineva si sa ma ia ,caci se si facuse noapte.In 5 minute masina galbena era in fata la Practiker,fara sa ma uit ce firma e ma urc in fata langa sofer fiindca in spate am pus obiectul (nici acum nu-mi amintesc cum ii zice ),caci in portbagaj nu incapea.Si pleaca.Face drumul in cateva minute,oricum altul decat daca ma duceam eu pe jos…dee…sensul unic,mai sta si la un stop si la un moment dat ajungem in statia de tramvai,pe cealalta parte,in fata la banca ce se deschise in locul lui Etty.Eu,ma uit la contor si vad 4 lei si ceva marunt si cum aveam numai bani mai mari scot 50 de lei din portofel,portofelul din poseta si eu stand pe bancheta din fata.Tipul,soferul,cand vede banii se ridica brusc deschizandu-si usa si zicand ca n-are rest ca tocmai a intrat in schimb.Din acel moment am simtit ca ma pierd cu firea,ceva in psihicul meu s-a intamplat,ceva paralizant caci de atunci incolo habar n-am ce s-a intamplat cu portofelul,cum am pus banii inapoi,stiu doar ca eram tare impresurata,simtind ca as avea nevoie de mai multe maini spre a ma cauta cu ele prin toate buzunarele, ale posetei si ale hainelor si cu maini tremurande am descoperit 4 lei,i-am dat tipului care revenise,dupa ce mi-a scos obiectul si mi l-a rezemat de stalpul electric.Si am iesit din taxi cu ochii la obiectul cu pricina tinand poseta…habar n-am de unde o tineam,probabil de curea.Am salutat politicos si mi-am inhatat raftul metalic sub brat si in 2 minute eram acasa.Bun,dar sa nu trec prea repede inainte caci toata povestea se refera la acel ceva care mi s-a-ntamplat atunci cand mi-am pierdut firea si n-am mai stiut de mine.Ce mi s-o fi intamplat atunci?Oi fi facut vreo comotie cerebrala,sau m-or fi hipnotizat niste extraterestrii,ori soferul avea puteri paranormale??Si acum,cand povestesc parca imi tremura ceva in mine,de parca mi s-ar intampla iar si iar…(da,am o frica de masini de cand era sa dea una peste mine…).

Ajung acasa la sora mea,fericita nevoie mare ca-i facusem pe plac sotului meu si n-o sa ma duc cu mana goala acasa,ca daca nu se va bucura ca m-am intors eu dupa 20 de zile macar se va bucura de raftul cel rosu.Ma rog,eram si desfigurata de toata tracasarea,m-am facut comoda si cand ma duc la poseta sa-mi caut portofelul,nu stiu de ce,poate sa-mi pregatesc tichetul de tren si banii potriviti pentru ca dimineata in zori aveam tren,ia portofelul de unde nu-i.Imi amintesc cu ce disperare am cautat in acea poseta–primita de la nepoata mea din America,drept cadou de Craciun,primul Craciun pe care l-am petrecut eu la ei–portofelul pe care de fapt il adusesem tot din America drept cadou pentru al meu,insa cum lui nu-i  trebuiesc cadourile de la mine m-am bucurat eu de el…pana in acea zi.Da,nu-mi venea sa cred ca nu mai este si ,desi poseta avea doar o despartitura si un buzunar am intors-o si pe dos,apoi prin buzunarele hainei,desi eu nu obisnuiesc sa pun portofel in buzunarul hainei,nici daca are fermoar.Cati bani erau in acel portofel??Multumesc Lui Dumnezeu ca nu erau toti,ca ma avertizase sora mea cand plec in oras sa nu-mi iau toti banii cu mine ca se fura posete,genti,asa ca erau atatia bani cat sa mai fi facut drumul acela,Fagaras-Timisoara, dus intors de vreo 5 ori cu tichet de reducere la jumatate.Era si tichetul in portofel.Bine macar ca pinul si cardul erau scoase cu cateva zile inainte,asa ca pierderea era minima fata de cat putea sa fie.Credeti ca agitatia mea s-a terminat aici?Nuuu,nici vorba,caci a doua zi …nu,nu acasa trebuia sa plec ci in comuna mea natala Comlosul-Mare,la mormintele parintilor,iar seara cand m-am intors de acolo ,direct de la gara m-am oprit la Practiker ca sa intreb ce firma era taxiul meu si fatuca si-a amintit mi-a spus si pe urma…

iar va mai urma

Radio era firma de taxiuri,am sunat imediat mi-am spus necazul,l-am descris pe sofer si i-am lasat nr de telefon sa ma sune.Da,a sunat si mi-a spus ca soferul isi amintea de mine…da,doamna cu rafturile cica ar fi zis soferul, foarte de treaba care glumea si era tare cumsecade.Ete na…inainte de a sti ce-o sa mi se-ntample normal ca eram cumsecade…sa ma fie vazut el dupa  ! Si ce-a zis soferul,intreaba sora mea,ca la ea a sunat…Pai,a zis ca dupa cursa cu mine el n-a cautat in masina ci si-a dus masina la curatat,asa ca el n-a gasit niciun portofel.Eu atunci ma linistisem deja dupa ce-am vizitat mormintele parintilor mei,cele pamantesti devenisera un abur,un fum,ceva atat de efemer si neimportant incat nici nu ma mai gandeam decat la insusi portofelul pe care-l luasem dintr-o piata din California ceva asemanator cu Ociko-piat de la Timisoara.Da,imi parea rau de portofel,desi el facea doar 10 dolari…dar in 2004,cand dolarul era in forma.

Pana la urma vreau sa va spun esenta acestei postari.Ani de zile,poate zeci de ani am avut sistematic si repetat acelasi vis cum ca mi-am pierdut geanta/poseta si in vis eram atat de disperata,fara sa stiu ce aveam in ea,simplul fapt ca mi-o pierdusem era fatal,dezastruos,in vis,pentru mine.Ii povesteam sotului meu cum iar visasem visul acela…cu geanta .Se facea ca o lasasem agatata de spatarul unui scaun,sau pe bancheta din tren,sau…ma rog,detalii nu mai stiu ca de fiecare data era in alt loc,in alta imprejurare,constanta era poseta pierduta.

UPDATE: si nu am spus nimanui, caci nu vroiam sa-i supar pe ai mei,sotul meu nu stie nici acum.Si nici copilu’meu nu stia,dar cand a venit acasa, acum de curand ,ce credeti voi ca mi-a adus el,adica ei amandoi, din Australia??Un cangur?Neeee,nici chiar asa…

s6308625-portofel

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Amintirile mele, Calatorii și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Amintiri

  1. CELLA zice:

    io ştiu 😆
    ai o părere naşpa despre „marţieni” 😉
    Gabi nu a înţeles da’ ia-i fericită aşa că o iertăm, o să înţeleagă după ce scrii continuarea
    îmi pare rău pentru ce-ai păţit … tu să fii sănătoasă, vorba aia … nu ei ne „fac” pă noi … noi îi cheltuim pă iei 😆

  2. g1b2i3 zice:

    Draga Elisa,o intamplare tare neplacuta.Imi aminteste de una patita pe vremea lui nea Nicu.Ne-am dus la cumnatii nostri din Timisoara care locuiau pe langa piata Dacia si cum era atunci obiceiul,cica ne-am dus la piata sa cumparam ceva de la sarbi.Aveam si bani de la colege si-un portmoneu din piele,nou nout.
    Ne-am oprit la o masina si deodata cineva a strigat:Militia!
    Noi,ca niste fleti de la tara ce eram,ne-am speriat de era sa dam in balbaiala si n-am stiut cum sa plecam mai repede de-acolo.
    Cand …ce sa vezi?Ia portmoneul de unde nu-i.
    Deci,am doua patanii;una la Timisoara inainte de `89,a doua la coada la farmacie.
    Stii ca nu mi-a mai trebuit portmoneu?Drept ii ca nici nu aveam ce tine in el in afara de acte.

    Astept continuarea povestii ca sa inteleg care-i treaba cu extraterestrii,ca bine zice CELLA ca nu stiu despre ce e vorba!
    O saptamana mai buna si sper sa fie si vremea frumoasa,nu ca astazi.
    Gabi.

  3. Elisa , draga, ce sa zic ??!! regret patania ( o intuiesc pana la sfarsit ) ai avut o „o premonitie” care de fapt s-a intamplat 😦
    De ce nu-i zici la „obiect” RAFT ??
    zi buna !! draga mea!

  4. Elisa zice:

    CELLA,era o obsesia..asta cu poseta si bine ca…sper..s-a terminat odata 🙂

  5. Elisa zice:

    Gabi,
    acum sunt amuzante,atunci tensionante.. Poate ca trebuie sa pierdem cate ceva pentru un echilibru…desi n-am castigat asa din senin…Iti doresc si eu o saptamana buna si spor in tot ce faci 🙂

  6. Elisa zice:

    Windy,
    da,ai dreptate asa este,sau asa era,sper…
    Da,raft metalic,asta-i denumirea, dar eu zic raft unei polite,ori asta e din 5 rafturi..Asa se numeste,desi sunt sigura ca trebuie sa aiba si alta denumire.Dar,punctarea asta cu denumirea era mai in gluma sa detensionez situatia..Seara placuta draga mea! 🙂

  7. zincabeiu zice:

    De ce nu tii tu un jurnal? Si tu ai talent , mai ales pentru memorialistica, asa cum Manole are pt.proza. Dixit ! ha,ha,ha…

  8. Elisa zice:

    Zinca,
    cred ca glumesti…Am mai spus ca ceea ce scriu eu aici va fi marturie urmasilor mei ca am fost, dar si mijloc de a ma cunoaste ei cand eu nu voi mai fi.Daca ma rosesc de rusine cateodata pentru tot felul de greseli,asta e un semn ca lumea ar trebui sa ma ingaduie ,iar eu sa-mi vad mai departe de ale mele,asa cum imi vin, traind in aceste vremuri.De exemplu,nepotii mei, din aceasta postare, vor retine doar ca pentru mine doua locuri din lume sunt(au fost..vor zice ei) f.importante.Restul este balacareala de moment.Multumesc Zinca si iata ca tu acum mi-ai amintit dictonul acela…intre ridicol si sublim nu este decat un pas 🙂

  9. Elisa zice:

    Of,Doamne,portmoneyul asta de la copii l-am pus undeva bine si nu-l mai gasesc si am nevoie de el cand plec.Credeti ca ar fi cazut sa ma apuc de curatenia casei? 😆 caci numai atunci gasesti ce nu cauti….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s