Traim intr-o tara libera?

SFINX667-PRIMUL BLOG DIN ROMANIA SANCTIONAT!!!!

postat 21 /11/2008 de Sibilla

ŞuKăRiT spune:
noiembrie 21, 2008 at 12:35 pm

Draga mea, trimit şi la tine (în copie!) ce-am trimis prin alte părţi, în apărarea Poetesei noastre, Sibilla!

De aceea toate merg aşa de prost în România. Se semnează contracte de confidenţialitate fără ca, cei care le pretind (de cele mai multe ori nici cei care le semnează) să ştie ce ar reprezenta “confidenţialitatea”. În umbra acestui contract îşi ascund cei din conducerea instituţiilor noastre (şi acoliţii lor!) tot felul de ticăloşii şi abuzuri.
Într-o altă ţară, cu instituţii care funcţionează după legi nu după bunul plac, spusele Sibillei, dovedite prin probe scrise (în nici un caz secrete confidenţiale, n-a dat numele şi datele personale ale copiilor, singurii care trebuiesc protejaţi prin acest contract!) într-o altă ţară zic, astfel de dezvăluiri ar fi provocat un adevărat scandal şi câteva anchete în şir (plus cei găsiţi vinovaţi puşi după gratii).
Nu în această ţară, unde prin “confidenţial” se înţelege a se muşamaliza abuzurile acelora care mai sunt şi plătiţi (cu sume astronomice!) din bani publici, pentru a le comite.

“Confidenţiale” nu pot fi salariile funcţionarilor publici!
“Confidenţiale” nu pot fi furturile din instituţii!
“Confidenţial” nu este abuzul!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Opinii și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Traim intr-o tara libera?

  1. Animaliciul52 zice:

    Nu vrei sa adaugi putin umor siteului tau :P? O poza haioasa cu animale care se schimba in fiecare zi.
    Daca da, vezi pe animalici.ro/pentru-siteul-taue

  2. g1b2i3 zice:

    Avem doar impresia ca traim intro tara libera.
    Cum indraznesti sa deschizi gura,cum te trezesti cu amenintari,sanctiuni,chiar pierderea locului de munca.
    Ticalosii stiu cum sa ne loveasca. 😦

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s