Aseară pe HBO

Bun venit in Coreea de Nord,este documentarul care m-a tinut lipita de ecran aseara de la ora 8.Trebuie sa-l vedeti,trebuie sa-l vedem si sa ne amintim.Am fost si noi pe-aproape.Este in program  Marti 2 Iunie de la 23:40 si tine 72 minute.Iata statuia lu’mult iubitu conducator in fata careia grupurile de vizitatori se aliniaza pe 2 randuri si se inchina,dupa ce depun la poalele ei buchete scumpe de flori.

Grupul de turisti cehi si-a ales o destinatie bizara pentru a-si petrece concediul,caci cine ar alege sa vada iadul?Trebuie sa ai curaj,mai ales cand deja l-ai trait si tu.Ce m-a impresionat foarte mult a fost gestul lor dupa ce au urmarit un spectacol festiv,dat de copii,care bineinteles ca-l preamareau pe tovarasul,de a le darui acestor copii cate un buchet de flori asemanator cu cele pe care le depuneau la statuie.Copiii au fost uimiti,nu se asteptau ,acolo la ei,erau doar folositi si nu felicitati,erau niste unelte,astfel ca acest gest al turistilor care s-au napustit spre scena cu flori a fost tulburator pentru toata lumea…adica noi si copiii.Trebuie sa-l vedeti,n-o sa regretati si viata vi se va parea altfel dupa asta,invers decat mi s-a parut mie cand m-am intors din America.

Hotelul neterminat

Statuia lui Kim Ir Sen

Amintiri

Citeam la Gabi si mi-am amintit.Si voi va amintiti ca-n octombrie mi-am permis o vacanta la sora mea din Timisoara si m-am dus.N-a fost numai de relaxare, asa cum v-ati inchipui ,dupa o lunga vara fierbinte  cu multe lucrari de-ale gradinaritului,cu conserve si conservari,ci a fost musai si asa am imbinat eu utilul cu placutul, cum fac deobicei, ca sa-mi iasa.

Sotul meu sa nu auda de Timisoara ca si-i vine imediat ideea sa-mi aminteasca sa cumpar de la Practiker un stalaj…na,ca am uitat cum ii zice “mai pe mare”,adica asa ca-n dex…un obiect de asezat in camara format din rafturi si pe care asezam borcane,cutii,sticle,pungi,cosuri cu fructe si legume si cratite cu mancare calduta inainte de a o introduce in frigider.Ati inteles deci ce trebuia eu sa cumpar ,ca poate era si pe aici,insa cine sa caute si cand??Asa ca…stiind noi ca acolo exista asa ceva fiindca mai cumparasem unul la fel,rosu si mare cat un perete,anul trecut,adica prin 2007,sau6  cand ne duseseram amandoi si deci avea cine sa-l care,i-am promis ca o sa ma intorc cu el pe tren. Si, cu o seara inainte de intoarcerea mea acasa ,m-am infiintat la Practiker,am cumparat si ingrasamant pentru lamai si pentru orhidee si nu mai stiu ce,dar am luat si …polita???Nu,nu asa-i zice (cum ii zice, bre???).Fiind nitel mai mic decat primul si cum de la raftul lui pana la casa de taxat l-am dus in maini,ca-n cos nu incapea…am decis eu sa-l duc asa pana acasa la sora mea,ca doar nu era departe…treceam prin spatele mallului,treversam acolo unde Raduleasca era mare pe frontispiciul blocului,ma duceam pe Circumvalatiunii,iar la coltul blocului, in care locuia fiul meu cu sotia lui, inainte de a pleca in lume,o luam la dreapta si trecand prin piata Dacia si apoi traversand linia de tramvai …ahhhh,respiram usurata ca de la fostul Etty si pana acasa la sora mea era doar un pas.

Deci,zic…hai sa ma duc pe jos,desi sora mea stiindu-mi intentiile  criminale, de a umbla brambura, pe jos, kilometri intregi prin Timisoara…imi zice sa-l sun pe cumnatul meu sa ma ia de la Practiker,cand se intoarce de la slujba lui.Insa eu,ca asa sunt eu nu vreau sa abuzez de bunatatea omului ,nu-l sun,ca las’ ca ma descurc.Si…..

va urma

Si dupa ce platesc la casa ma mai uit o data de jur imprejurul meu ca sa-mi iau ramas bun de la magazin si ies in fata sa plec.Intre timp,insa,vazand eu ca abia il duc sub brat si socotind kilometri de drum pana acasa imi dau seama ca n-am sa reusesc si ma intorc in magazin,il intreb pe nenea care supraveghea si el ceva acolo ca daca nu stie un numar de taxi si ma trimite la …informatii,adica la o fatuca draguta care zice ca ei au contract cu firma…habar n-aveam care..ca eram deja asa de impresurata de efort si neputinta incat important era sa vina cineva si sa ma ia ,caci se si facuse noapte.In 5 minute masina galbena era in fata la Practiker,fara sa ma uit ce firma e ma urc in fata langa sofer fiindca in spate am pus obiectul (nici acum nu-mi amintesc cum ii zice ),caci in portbagaj nu incapea.Si pleaca.Face drumul in cateva minute,oricum altul decat daca ma duceam eu pe jos…dee…sensul unic,mai sta si la un stop si la un moment dat ajungem in statia de tramvai,pe cealalta parte,in fata la banca ce se deschise in locul lui Etty.Eu,ma uit la contor si vad 4 lei si ceva marunt si cum aveam numai bani mai mari scot 50 de lei din portofel,portofelul din poseta si eu stand pe bancheta din fata.Tipul,soferul,cand vede banii se ridica brusc deschizandu-si usa si zicand ca n-are rest ca tocmai a intrat in schimb.Din acel moment am simtit ca ma pierd cu firea,ceva in psihicul meu s-a intamplat,ceva paralizant caci de atunci incolo habar n-am ce s-a intamplat cu portofelul,cum am pus banii inapoi,stiu doar ca eram tare impresurata,simtind ca as avea nevoie de mai multe maini spre a ma cauta cu ele prin toate buzunarele, ale posetei si ale hainelor si cu maini tremurande am descoperit 4 lei,i-am dat tipului care revenise,dupa ce mi-a scos obiectul si mi l-a rezemat de stalpul electric.Si am iesit din taxi cu ochii la obiectul cu pricina tinand poseta…habar n-am de unde o tineam,probabil de curea.Am salutat politicos si mi-am inhatat raftul metalic sub brat si in 2 minute eram acasa.Bun,dar sa nu trec prea repede inainte caci toata povestea se refera la acel ceva care mi s-a-ntamplat atunci cand mi-am pierdut firea si n-am mai stiut de mine.Ce mi s-o fi intamplat atunci?Oi fi facut vreo comotie cerebrala,sau m-or fi hipnotizat niste extraterestrii,ori soferul avea puteri paranormale??Si acum,cand povestesc parca imi tremura ceva in mine,de parca mi s-ar intampla iar si iar…(da,am o frica de masini de cand era sa dea una peste mine…).

Ajung acasa la sora mea,fericita nevoie mare ca-i facusem pe plac sotului meu si n-o sa ma duc cu mana goala acasa,ca daca nu se va bucura ca m-am intors eu dupa 20 de zile macar se va bucura de raftul cel rosu.Ma rog,eram si desfigurata de toata tracasarea,m-am facut comoda si cand ma duc la poseta sa-mi caut portofelul,nu stiu de ce,poate sa-mi pregatesc tichetul de tren si banii potriviti pentru ca dimineata in zori aveam tren,ia portofelul de unde nu-i.Imi amintesc cu ce disperare am cautat in acea poseta–primita de la nepoata mea din America,drept cadou de Craciun,primul Craciun pe care l-am petrecut eu la ei–portofelul pe care de fapt il adusesem tot din America drept cadou pentru al meu,insa cum lui nu-i  trebuiesc cadourile de la mine m-am bucurat eu de el…pana in acea zi.Da,nu-mi venea sa cred ca nu mai este si ,desi poseta avea doar o despartitura si un buzunar am intors-o si pe dos,apoi prin buzunarele hainei,desi eu nu obisnuiesc sa pun portofel in buzunarul hainei,nici daca are fermoar.Cati bani erau in acel portofel??Multumesc Lui Dumnezeu ca nu erau toti,ca ma avertizase sora mea cand plec in oras sa nu-mi iau toti banii cu mine ca se fura posete,genti,asa ca erau atatia bani cat sa mai fi facut drumul acela,Fagaras-Timisoara, dus intors de vreo 5 ori cu tichet de reducere la jumatate.Era si tichetul in portofel.Bine macar ca pinul si cardul erau scoase cu cateva zile inainte,asa ca pierderea era minima fata de cat putea sa fie.Credeti ca agitatia mea s-a terminat aici?Nuuu,nici vorba,caci a doua zi …nu,nu acasa trebuia sa plec ci in comuna mea natala Comlosul-Mare,la mormintele parintilor,iar seara cand m-am intors de acolo ,direct de la gara m-am oprit la Practiker ca sa intreb ce firma era taxiul meu si fatuca si-a amintit mi-a spus si pe urma…

iar va mai urma

Radio era firma de taxiuri,am sunat imediat mi-am spus necazul,l-am descris pe sofer si i-am lasat nr de telefon sa ma sune.Da,a sunat si mi-a spus ca soferul isi amintea de mine…da,doamna cu rafturile cica ar fi zis soferul, foarte de treaba care glumea si era tare cumsecade.Ete na…inainte de a sti ce-o sa mi se-ntample normal ca eram cumsecade…sa ma fie vazut el dupa  ! Si ce-a zis soferul,intreaba sora mea,ca la ea a sunat…Pai,a zis ca dupa cursa cu mine el n-a cautat in masina ci si-a dus masina la curatat,asa ca el n-a gasit niciun portofel.Eu atunci ma linistisem deja dupa ce-am vizitat mormintele parintilor mei,cele pamantesti devenisera un abur,un fum,ceva atat de efemer si neimportant incat nici nu ma mai gandeam decat la insusi portofelul pe care-l luasem dintr-o piata din California ceva asemanator cu Ociko-piat de la Timisoara.Da,imi parea rau de portofel,desi el facea doar 10 dolari…dar in 2004,cand dolarul era in forma.

Pana la urma vreau sa va spun esenta acestei postari.Ani de zile,poate zeci de ani am avut sistematic si repetat acelasi vis cum ca mi-am pierdut geanta/poseta si in vis eram atat de disperata,fara sa stiu ce aveam in ea,simplul fapt ca mi-o pierdusem era fatal,dezastruos,in vis,pentru mine.Ii povesteam sotului meu cum iar visasem visul acela…cu geanta .Se facea ca o lasasem agatata de spatarul unui scaun,sau pe bancheta din tren,sau…ma rog,detalii nu mai stiu ca de fiecare data era in alt loc,in alta imprejurare,constanta era poseta pierduta.

UPDATE: si nu am spus nimanui, caci nu vroiam sa-i supar pe ai mei,sotul meu nu stie nici acum.Si nici copilu’meu nu stia,dar cand a venit acasa, acum de curand ,ce credeti voi ca mi-a adus el,adica ei amandoi, din Australia??Un cangur?Neeee,nici chiar asa…

Calatoria

la dus…

..si la intors.

O micuta calatorie

Vroiam sa spun doar mica,dar am evitat.Eh,am scris atata ca sa nu va plictisiti fara mine,o vreme,nu stiu cat,insa socotind ca rasadurile de flori din 6 febr. trebuie urmarite sa nu se usuce,etc si ca Cyclamele le ud doar eu si trebuiesc udata cel mai rar la 2 zile.. ar trebui sa ma intorc repede.Totusi,inainte de sambata seara nu.

S-auzim de bine si ramaneti sanatosi/ase!Pa!      

Primavara,Copii,Pomi,Soare si Cer Senin.

De Mos Nicolae

In seara asta m-am plimbat prin Gradina lui Monet cu Gabi,apoi am colindat pe strazile Valenciei  cu Laura si…ce credeti,am ajuns cu saniuta Mosului Nicolae pana la Vancouver,sa-i spun lui Windwhisperer Sarbatori fericite!

Si inca  mai am de colindat prin lume.

Sarbatori fericite tuturor!La Multi Ani Nicolae,Nicoleta…!

Ador sa merg cu trenul,dar cu avionul…exuberez

Cred ca din aceasta cauza am ales sa plec departe de parinti si astfel am avut parte de nenumarate calatorii.Ei,nu chiar nenumarate,sa punem 5 pe an,in 39 de ani aproape 200,pe aceesi ruta,putin modificata, Comlos-Timisoara-Fagaras sau Fagaras-Arad-Comlos,la care mai adaugam cateva, in iarna in care mama mea se pregatea de…plecare.La acest numar ar trebui sa stiu ,nu numai toate statiile de oprire ci si pe celelalte,prin care trecea trenul cu viteza putin micsorata.Dar nu,eu nu le stiu nici acum exact pe toate,inca ma intreb daca Vintu de Jos este inainte sau dupa Orastie,dar este si inainte si dupa, depinde din ce sens vii.Asa ca…ce importanta are.Important era sa nimeresc in compartiment cu oameni dispusi sa vorbeasca si sa asculte,caci,desi imi luam cate o cartulie in poseta,de cele mai multe ori nu reuseam sa o scot de acolo.Iar cand nu-mi puneam carte in geanta,ce credeti?Culmea…calatoream singura in compartiment.

Intotdeauna abia asteptam sa plec cu trenul,mai ales dupa o perioada de mare oboseala,caci am lucrat intens cat am lucrat si acasa si la servici,nu m-am crutat si nimeni nu m-a crutat.Dar mie asta-mi placea,ca doara nu trageam la plug,faceam ceva interesant,eram absorbita pana la fanatism de munca mea,cea intelectuala,fireste si o faceam cu daruire totala,cu singura multumire,recunoasterea.Poate ca unii lucrau pentru bani,de regula asa este normal,eu insa si acum spun ca daca as fi trait numai din salar,as fi fost muritor de foame.Astfel,eu niciodata nu numai ca nu am spus,dar nici nu am gandit asa cum faceau altii …pentru banii astia e si prea mult ca m-am deplasat pana aici.

Si sa revin,inainte de fiecare calatorie eram foarte obosita,la asta contribuind si o zi inainte,sau doua, de pregatiri,caci nu plecam ,in niciun sens, cu poseta pe umar si evantaiul in mana,desi de fiecare data,atat fiul meu,cat si sora mea imi spuneau asta,ca-si doresc sa ma astepte la gara si eu sa n-am bagaje.Ha ha ha…ar fi vrut ei,doar din tren pana la masina,ca apoi ,cand ajungeam acasa la ei si nu aveam nimic de desfacut din bagaje…,atunci eu as fi fost tare incurcata,n-as fi stiut cum sa-mi ascund emotiile si fericirea revederii si poate ca imi dadeau lacrimile si ne puneam cu totii pe bocit.Asa insa,primul lucru dupa intrarea in apartament si dupa spalarea sumara a mainilor,era …despachetarea.Atunci,aplecata peste bagaje,daca vreo lacrima de fericire se prelingea peste sacosa nimeni nu ar fi vazut-o,eu spuneam ce-i in fiecare pachet,pe borcane si scria,ei exaltau de bucurie,mai ales daca le duceam si sos de hrean asa cum il facea mama mea.Si asa treceam eu ascunzandu-mi sentimentele si emotiile,caci,daca se intampla altfel,se intrista toata lumea si ce rost ar fi avut intalnirea?La mama insa,nu stiu de ce,dar la mama imi amintesc ce bucuroasa era ea draga mea,cand din bagajul meu am scos o punga mare ,de un leu (erau mari pungile acelea de un leu,pe vremea aia,asa ca una de la Billa,sau de la Plus,acum) plina ochi cu fasole pastai,galbene,lungi cam de 35 cm si late de cel putin 3 cm,pastaile.Era prima mea recolta in gradina mea de vis,care pe atunci,ca si acum,era locul meu preferat,asa cum unii se duc in parc,altii la plimbare pe strazi,la sosea cu masina,eu ma duceam in gradina,cu un scaun pliant si o  carte,sau revista si stateam,in sarbatoare,printre castraveti,rosii si ardei.Nu ,la umbra fasolei pe poci nu-mi placea,ca-s zodie de vara si imi place soarele.

Dar,de fapt nu despre toate astea am intentionat eu sa va spun,dupa cum se vede din titlu (altadata nu o sa mai scriu titlul decat la sfarsit    ),ci despre disponibilitatea oamenilor de a se confesa strainilor.Da,nu ma credeti?Pai,cum era mai bine sa-ti descarci sufletul si bagajul de povesti pe care le-ai trait, oamenilor acelora dispusi sa te asculte,inteleaga,aprobe si apoi sa-ti spuna si ei la randul lor,povestile,…sau sa te duci la preot cu care desigur te vedeai in fiecare Duminica la Liturghie?Si pe urma,la preot timpul de confesiune este limitat…,atata lume vezi ca sta la coada si te grabesti si doar raspunzi prin NU,deobicei,pe cand in tren…lume,lume…ai tot timpul din lume in 8 ore sa mai te  si ridici la Deva,la geamul de pe culoar sa vezi Cetatea.Iar cand interlocutorul tau coboara,a luat cu el o parte din tine si dupa ce i-ai facut cu mana ,amintindu-si de ce se afla acolo,uita complet calatoria,poate ca-si mai aminteste nitel la masa de seara acasa la el,cand familia il intreaba cum a calatorit.Dar atat,caci mai departe totul se spulbera,nu-ti mai amintesti povestile pentru ca ele nu-s importante decat in tren,prin insemnatatea pe care le-o da povestitorul.Si mai este ceva…timpul trece asa de repede,ca nici nu vezi cand trenul a trecut de…Orastie si esti deja la…Lugoj.Ce fain!!Sunt deja in Banatul meu drag,mai am un pic si ajung la Timisoara.Si oboseala mi-a trecut,ca doar am sezut pe bancheta atatea ore,ceea ce acasa nu faceam asta niciodata si am povestit despre mama si despre copil ,cat despre sotul meu nu prea povesteam ca stiam zicala aceea care spune …niciodata sa nu ispitesti soarta. 

Iubesc sa merg cu trenul,dar cu avionul…ador sa zbor.